proiectarea studiului: acest studiu a analizat 36 de pacienți retrospectivi care au suferit intervenții chirurgicale pentru probleme rare de joncțiune cervico-toracică.
obiective: autorii analizează tulburările joncționale cervico-toracice și studiază metodele de diagnostic, abordările chirurgicale, rezultatele chirurgicale și complicațiile asociate.
Rezumatul datelor de fond: literatura de specialitate este rară în ceea ce privește problemele joncționale cervico-toracice. Această lucrare este cea mai mare serie de până acum pe acest subiect.
metode: treizeci și șase de pacienți care au suferit intervenții chirurgicale pentru probleme ale coloanei vertebrale în regiunea cervico-toracică (C7-T3) au fost examinați. Acestea au inclus 18 pacienți cu traume, 15 pacienți cu tumori, 2 pacienți cu hernie de disc și un pacient cu instabilitate postlaminectomie. Au fost 20 de bărbați și 16 femei. Vârsta a variat de la 17 la 83 de ani, cu o medie de 43,5 ani. Chirurgical, 21 de pacienți au avut doar proceduri posterioare, care au inclus 12 cabluri, 5 Luque rodding, 1 fixare placă-șurub pentru instabilitatea postlaminectomiei, 1 biopsie transpediculară, 1 foraminotomie pentru hernia de disc C7-T1 și 1 costotransversectomie pentru hernia de disc T2-T3. Din punct de vedere neurologic, majoritatea pacienților traumatici au prezentat deficite neurologice (10 complete și 4 incomplete și 1 leziuni radiculare), iar tulburările netraumatice au fost asociate cu 10 sindroame cordale incomplete și 5 disfuncții radiculare.
rezultate: media de urmărire a fost de 38 de luni, pe baza a 33 din 36 de pacienți. Au existat trei decese postoperatorii (două sternotomii, o corpectomie anterioară C7). Din punct de vedere neurologic, pacienții cu leziuni complete ale cordonului au rămas complete, în timp ce pacienții cu deficite incomplete sau radiculare s-au îmbunătățit semnificativ. Complicațiile au inclus subluxația C6-C7 după fuziunea C7-T2, pseudomeningocelul, paralizia cordului vocal, disfagia și sindromul Horner. Alte complicații au inclus infecții ale rănilor, infecții ale tractului urinar, decubiti, tromboză venoasă profundă, pneumonie și recurență tumorală.
concluzii: În tratarea pacienților cu probleme cervico-toracice, trebuie efectuată o examinare clinică și radiologică atentă pentru a evita diagnosticul ratat sau întârziat, iar chirurgul trebuie să fie bine familiarizat cu reperele anterioare și posterioare și structurile vitale asociate și să rețină că joncțiunea cervico-toracică este o zonă de instabilitate potențială, în special după traumă sau laminectomie. Complicațiile intervenției chirurgicale la joncțiunea cervico-toracică sunt frecvente, iar tehnicile chirurgicale meticuloase și îngrijirea postoperatorie sunt importante în prevenirea acestor complicații.
