rezumat

rechinii ciocan (familie: Sphyrnidae) sunt caracterizați de o expansiune laterală vizibilă și aplatizare dorsoventrală a capului formând o structură cunoscută sub numele de cefalofil, cu toate acestea, există variații morfologice substanțiale în cadrul cladei. Au fost propuse multe teorii cu privire la aspectele funcționale ale acestei structuri. Una dintre acestea este că poate produce o ridicare dinamică benefică pe măsură ce rechinul înoată (în mod similar cu aripile cambrate găsite pe multe aeronave moderne). Deoarece rechinii nu posedă o vezică de înot, o parte din aportul lor de energie este cheltuit pe simpla menținere a stației verticale în coloana de apă. Dacă într-adevăr cefalofoilul constituie o caracteristică anterioară generatoare de ridicare, așa cum s-a emis ipoteza, astfel de cheltuieli de energie ar putea fi teoretic realocate. Am digitalizat forma capului tuturor celor opt specii vii de rechin ciocan și am efectuat o analiză computațională dinamică a fluidului (CFD) pentru a cuantifica forțele de ridicare și tragere asociate cu fiecare dintre diferitele morfologii cefalofoil. Pentru comparație, au fost analizate și trei specii de carcharhinide, rechinul taur (C. leucas), rechinul cu vârf negru ( C. limbatus) și rechinul lămâie (N. brevirostris). S-a presupus că adăugarea unei structuri de ridicare la morfologia rechinului ar fi trebuit să efectueze modificări evolutive corespunzătoare în alte caracteristici generatoare de ridicare. Pentru a testa această ipoteză, au fost colectate date morfometrice din numeroase exemplare și au fost utilizate regresia multiplă cuplată cu o abordare informațională-teoretică a selecției modelului. Cefalofoilul apare doar pentru a produce forțe substanțiale de ridicare la unghiuri pozitive de incidență față de flux. Între timp, aceste morfologii ale capului par a fi caracterizate de o rezistență mai mare decât omologii lor carcharhinizi. Analiza statistică confirmă convingerea actuală că forțele hidrodinamice care acționează asupra cefalofolului reduc stabilitatea în timpul înotului. Implicația ecofiziologică