în locul unui rezumat, iată un scurt fragment al conținutului:

acuzațiile formale împotriva lui Socrate THOMAS C. BRICKHOUSE și NICHOLAS D. SMITH Ar n9a din Apologia lui Platon, Socrate își începe apărarea împotriva a ceea ce el numește „primii” acuzatori, ale căror calomnii le vede ca reprezentând o amenințare și mai mare pentru el decât cele ale acuzatorilor mai noi, Meletus, Anytus și Lycon. Deoarece aceste acuzații mai vechi sunt cu atât mai periculoase, el se angajează mai întâi să se apere împotriva lor. Dar de la 24B la ~8a Socrate alege să abordeze acuzațiile „noilor” acuzatori printr-un interogatoriu al unuia dintre ei, Meletus , autorul oficial al rechizitoriului împotriva sa. Acest interogatoriu a fost sursa unei mari nedumeriri pentru cărturari, deoarece în timpul imerrogării, Meletus pare pentru mulți cititori să fie prost pregătit să-și apere propriile acuzații în mod coerent. Pentru unii, acesta este un semn decisiv că întregul interludiu este în mare măsură, dacă nu în întregime, inventat de Platon pentru a discredita procurorii lui Socrate ca inepți și neprincipiali? Alți cititori văd interogatoriul pe care îl datorăm lui Gregory Vlastos, Charles M. Reed, Jean Roberts, Mark McPherran, Ilavid M. Halperin, Walter Englert și redacției acestei reviste pentru sugestiile și criticile lor utile la adresa diferitelor proiecte anterioare ale acestei lucrări și la Endownwm National lin the Humanities pentru a ajuta la finanțarea cercetării noastre pe această temă. Toate erorile, cu toate acestea, sunt uurs singur. Meletus este cel puțin nominal Procurorul principal al cazului, dar acest lucru, desigur, nu exclude ca el să acționeze în numele altcuiva. Mulți cred că Anytus a fost forța reală din spatele urmăririi penale (despre care, Vezi nota 4 l, de mai jos). Cea mai clară afirmație a acestei poziții poate fi găsită în tratarea acestei probleme de către Reginald Hackforth în Compozițiaapologia lui Platon(Cambridge, x933), 1o4-1o. o exuemă absurdă a acestui punct de vedere este argumentată de Thomas G. Lui Socrate (Ithaca și Londra, 1979), 134-5o, care respinge argumentele lui Socrate în această secțiune ca fiind „printre cele mai ridicole folosite de el oriunde în Platon” și văd acest lucru ca dovadă că întregul interogatoriu este încercarea lui l’ lato de a scrie comedie (135). Deși nu considerăm argumentele acestei lucrări ca oferind dovezi pentru sau împotriva opiniei că Socrate al lui Platon este o reprezentare exactă a omului real însuși, ne opunem opiniei că relatarea lui Platon în acest caz trebuie văzută ca oferind lui Socrate nici o apărare serioasă și substanțială, pentru că tocmai ceea ce propunem poate fi lound, chiar dacă apărarea în cauză este doar una dintre invențiile lui Platon. () ne motiv pentru a ne întreba dacă această parte a relatării lui Platon este propria sa invenție, howincr . nu vom lua în serios. Cineva s-ar putea întreba dacă incidentul ar putea avea loc la 458 JOURNAL of the HISTORY of PHILOSOPHY 23:4 octombrie 1985, arătând că nici Socrate, nici măcar Meletus nu consideră acuzațiile formale drept motivul real al urmăririi penale. Pentru Meletus și colaboratorii săi, acuzațiile formale, ni se spune, Sunt un pretext legal pentru alte plângeri care nu ar putea fi urmărite în mod legal, dar ar putea totuși să cuprindă o astfel de părtinire împotriva lui Socrate pentru a-și asigura condamnarea cu privire la acuzațiile pe care le-ar putea aduce. Și din acest punct de vedere, ficțiunea juridică implicată era atât de evidentă încât St)lăzi nu ar onora acuzațiile formale cu o respingere serioasă. În schimb, el s-a angajat în interogarea autorului lor nominal doar pentru a demonstra juriului că procurorii săi au arătat o nepăsare nepăsătoare pentru uloralitate și lege, angajând astfel de acuzații evident lipsite de sens și de nesuportat împotriva sa.3 în această lucrare dorim să contestăm astfel de interpretări consacrate, arătând că atât Socrate, cât și procurorii săi pot fi considerați în mod sensibil ca având în vedere acuzațiile formale ca reflectând aspecte importante care trebuie decise de instanță, chiar dacă (așa cum suntem complet lipsiți de îndoială) alte preocupări au influențat, de asemenea, urmărirea penală și rezultatul cauzei? În partea i, revizuim semnificația taxelor specifice. În parte ~, susținem că se poate presupune în mod rezonabil că cei trei procurori au intenționat ca rechizitoriul Oficial să fie luat ca specificând infracțiuni grave de fapt…