auscultația cervicală este utilizarea unui dispozitiv de ascultare, de obicei un stetoscop în practica clinică, pentru a evalua sunetele de înghițire și prin unele definiții sunetele căilor respiratorii. Apoi se fac judecăți cu privire la normalitatea sau gradul de afectare a sunetelor. Ascultătorii interpretează sunetele și sugerează ce s-ar putea întâmpla cu înghițirea sau provocarea afectării. O critică majoră a auscultației cervicale este că nu există dovezi cu privire la cauzele sunetelor sau dacă sunetele corespund unor evenimente importante din punct de vedere fiziologic, care pun în pericol sănătatea. Am căutat să determinăm la voluntarii sănătoși (1) dacă ar putea fi identificat un set definitiv de sunete de înghițire, (2) ordinea în care apar sunetele de înghițire și evenimentele fiziologice și (3) dacă sunetele de înghițire ar putea fi potrivite cu evenimentele fiziologice observate. Sunetele de înghițire au fost înregistrate computerizat printr-un stetoscop Littmann de la 19 voluntari sănătoși (8 bărbați, 11 femei, interval de vârstă = 18-73 ani) în timpul laringoscopiei fibroptice simultane și monitorizării respirației. S-au putut distinge șase componente sonore, dar niciuna dintre acestea nu a avut loc la toate înghițirile. A existat o răspândire largă și un grad mare de suprapunere a timpilor sunetelor de înghițire și a evenimentelor fiziologice. Nicio componentă sonoră individuală nu a fost asociată în mod constant cu un eveniment fiziologic, ceea ce reprezintă o constatare semnificativă din punct de vedere clinic. Comparațiile grupurilor de sunete și evenimente sugerează asocieri între preclick și debutul apneei; preclick și începutul excursiei epiglotice; clicul și epiglota revenind la odihnă; clicul și sfârșitul apneei de înghițire. Nu există dovezi ale unei legături cauzale. Absența unui sunet de înghițire în sine nu este un semn clar de înghițire patologică, dar un model anormal repetat poate indica o afectare. În prezent, nu există dovezi solide că auscultarea cervicală a sunetelor de înghițire ar trebui adoptată în practica clinică de rutină. Nu există date care să susțină includerea tehnicii în ghidurile clinice sau protocoalele de management. Este necesară o evaluare mai mare folosind metode imagistice, cum ar fi videofluoroscopia, înainte ca această tehnică subiectivă să fie validată pentru utilizare clinică de către cei care evaluează înghițirea în afara unui context de cercetare.